CU TREI MII DE ANI ?N URM?

  P?durea Rophion, ?n splendoarea ei nocturn?, ??i frem?ta ?ncet frunzele sub suflul cald al vanticelului de var?. ?i, acela?i vanticel, f?cu s? creasc? ?n volum ?i focul din vatr?, iar fl?c?rile s?lbatice s? d?n?uie n?prasnic ?n jurul lemnului uscat, ca ?n plin? iarn?.

  Astfel, privind atent la acele fl?c?ri din vatr?, Iohar ??i aduse aminte de respectul pentru foc, de dragostea de aproape ?i de c?ldura propriului c?min. De asta ?i spuse melancolic: ?oare… la fel se ?ntampl? ?i cu restul popoarelor lumii? Ele tot se iubesc pe sine?” Apoi, v?zand c? focul n-o s?-i dea totu?i un r?spuns ?n noaptea aceea, se ?ntinse pe spate, chiar lang? foc. ?i, cu mainile sub cap, privi cerul, cel care era ?mpanzit de stele ?n acele clipe. Apoi murmur? melancolic: ?Wow, chiar c?-i frumos cerul ?n noaptea asta. De parc? ar fi miliarde de inimi str?lucitoare ce s-au ?mpr??tiat prin Univers, dar s-au reg?sit ast?zi deasupra p?durii noastre ?n timp ce c?utau nemurirea.”

  Apoi privi la crengile copacilor care se mi?cau ?ncet ?n ?mbr??i?area vantului. ?i zambi, c?ci era atat de pl?cut s? prive?ti acea rafal? de vant c?ldu? ce-?i f?cea de cap cu frunzuli?ele copacilor, nel?sandu-le s? doarm?, c?ci, neavand mari puteri, nu putea s? le mi?te decat pe ele. ?n rest trunchiurile copacilor ?i crengile mai groase p?reau s? doarm? deja, strans ?mbr??i?ate de Titanida Somnului, Hyora, c?ci anume datorit? ei puteau avea un somn bun peste noapte, ca s? fie ?n stare ?n ziua ce vine s?-?i legene greoi nemurirea.

  Frunzele ?ns? ??i f?ceau ?i ele de cap sus pe crengi. ?i le era vesel, c?ci, micu?e din fire, n-aveau nevoie de mult somn ca s?-?i recapete puterile. De aceea, cand vantul cela c?ldu? le chem? la joac?, ele chicotir? ?i ?ncepur? a dansa cu el, sc?ldate fiind de lumin? cereasc?, de parc? ar fi sim?it binecuvantarea.

  La fel sim?ea ?i Iohar: binecuvantare de sus, c?ci lumina stelelor era o adev?rat? ?ncantare. De aceea ?i zambi cand v?zu o stea str?lucind mai puternic decat celelalte, acolo, ?n ?nalturi. ?i, melancolic, ?opti: ?e atat de simplu s? fii stea.” Apoi, cuprins de-o u?oar? amor?eal? ?i nostalgie ?nchise ochii.

  Nu-i deschise ?i nici nu tres?ri nici atunci cand tan?ra sa so?ie, pe nume Syana, o femeie trecut? de 30, se culc? al?turi de el ?i-?i puse capul pe pieptul lui. Apoi, privind ?i ea cerul, ?opti: ??i totu?i, Iohar, oare nu-i trist c? ele pot sclipi doar noaptea ?i c?-s atat de reci?” ?i spuse ea asta pentru c? ?n?elegea melancolia din sufletul so?ului, cel pe care-l ?tia de mai bine de 10 ani deja, dar pe care nicicand nu putuse totu?i a-l ?n?elege pan? la cap?t. De aceea ?i tr?iau ei uneori astfel de nop?i pline de melancolie, doar ei doi, privind cerul ?i cufunda?i ?n ganduri.

  Deodat? ?ns? ?l privi mirat? cand sim?i co?ul pieptului lui vibrand din cauza rasului. Apoi, deschizand ochii, Iohar ??i privi so?ia care-l privea la randui, ?ncurcat?, ?i-i spuse: ?uneori pan? ?i r?ceala sufletului unuia poate aduce bucurie altora.”

  ?De ce crezi asta?” ?l ?ntreb? Syana confuz?, c?ci ?ntr-adev?r nu ?n?elese ce vruse el s? spun?.

  ?M? refer la miracole. De exemplu… s? lu?m sabia. Lama ei e tot rece. Dar, de?i unii pot crede c? poate aduce doar moarte, aceea?i lam? rece poate fi salvarea pentru mul?i dintre noi, c?ci s? nu uit?m c? mai to?i au fost nevoi?i s? pun? mana pe spad? ?i s?-?i apere ?inutul de cotropitori.”

  ?Cum r?mane cu Cosmosul atunci, Iohar? El e tot rece. Numai c?, de un suflet viu ajunge acolo, ??i pierde numaidecat str?lucirea, c?ci nu poate exista via?? ?n Cosmos.”

  ?Ba exist? via?? ?i acolo, scumpo,” spuse Iohar cu ?n?elepciune, strangandu-?i so?ia ?n bra?e ?i for?and-o cumva s?-?i culce iar capul pe pieptul lui, o atingere care-l umplea de puteri ?i pe care-o iubea atat de mult. Apoi, privind iar cerul, spuse: ?e via?? ?i acolo, Syana. ?n Cosmos m? refer. Chiar dac? o altfel de via?? precum cea cu care suntem obi?nui?i noi. ?i, de n-ar exista via?a ceea din Cosmos, sunt sigur c? n-ar exista ?i via?a asta pe p?mant.”

  Apoi b?rbatul t?cu. T?cu ?i femeia. Syana ?ns? privi melancolic? ?n jur, c?ci de?i ?n?elegea ceea ce vruse s? spun? al ei so? prin acele cuvinte despre via?a din Cosmos, ea totu?i nu putea ?n?elege pe deplin a lor via??, c?ci… da, iubea via?a lor, ?n special copacii care le serveau drept cas?. Dar totu?i… iubea mai mult muntele, acolo unde se n?scuse ?i crescuse, acolo unde ??i petrecuse copil?ria ?i tinere?ea, iubea s? urce pe ale lui creste asemeni unei c?pri?e sprintene ?i s? simt? din plin al lui parfum ?i putere. Numai c?, dup? ce-l ?ntalnise pe Iohar ?i se ?ndr?gostise, dup? ce-i d?ruise inima ?i-i deveni so?ie, accept? ?i a lui nebunie. Astfel ajunser? s? cutreiere lumea, c?ci b?rbatul avuse demult un vis: s? vad? lumea cat e ea de mare, iar visul lui deveni ?i visul ei ?n timp. Chiar ?i de nu-l ?n?elegea.

  ?tia ?ns? c? se vor ?ntoarce ?n cele din urm? acas?, de aceea ?i t?cea Syana chiar dac?-i era greu. ?i, ori de cate ori se gandea la cas?, ?i zvacnea inima ?n piept, c?ci… vai, s? se ?ntoarc? iar pe t?ramurile Neburonului, acolo unde era plaiul natal al lui Iohar ?i pe care ajunse ?i ea s?-l iubeasc?, era un mare vis.

  Numai c? r?manea acela doar un vis, cel de-a se ?ntoarce pe p?manturile Neburonului, c?ci, ?ntalnindu-l pe Dike ?i afland de la el c? din ei va lua na?tere un popor glorios, deciser? s? petreac? o vreme ?n P?durea Rophion. Numai c? timpul trecea, le trecea ?i via?a, dar ei a?a ?i nu fur? binecuvanta?i cu copii. De aceea ?i spuse Syana ?ntr-un sfar?it: ?Iohar, cum crezi, vom reu?i noi ?n cele din urm??”

  ?S? reu?im, ?n ce?”

  ?M? refeream la a aduce nemurirea ?n aceste ?inuturi. Exact a?a cum maestrul Dike a prezis cand ne-a spus s? ne oprim aici o vreme.”

  Aceste cuvinte-l f?cur? pe Iohar s? zambeasc?. ?i avea de ce s? zambeasc?, c?ci nu era prima dat? cand sim?ea acea ne?ncredere ?i ?ncurcare copil?reasc? ?n glasul so?iei. Chiar ?i a?a, chiar dac? nu putea ?n?elege de ce ea nu are ?ncredere ?n soart?, el tot ajunse s-o iubeasc? nespus ?i s-o accepte a?a cum era: cu toat? nebunia ei. Dar… totodat?, aceea?i ne?ncredere a so?iei ?l sc?pase de la multe primejdii ?i-l f?cuse mai chibzuit, iar asta-i aduse succesul mai ?n tot ceea ce-?i propuse. De aceea ?i-i spuse so?iei ?ntr-un final: ?sunt sigur c? da, c?ci… chiar ?i de n-om triumfa noi, lumea asta tot va triumfa. Prin urmare iaca ?i se va instala nemurirea pe aceste meleaguri.”

  Fu randul Syanei s? zambeasc?. Apoi, sprijinindu-se cu coatele de pieptul lui, privi cu dragoste la fa?a b?rbatului ?i spuse: ?atunci, a? vrea s? fiu stea dup? moarte.”

  Iohar ?ns? o privi ?ncurcat: ?de ce anume stea?”

  ?Pentru c?… numai ele ?tiu ce se ?ntampl? pe ?ntreg p?mantul. Astfel voi ?ti ?i eu mereu ce se ?ntampl? aici ?i ce se va alege apoi din al meu popor.”

  ?Dar, Syana, tu singur? ai spus c? stelele sunt reci ?i pot lumina doar noaptea.”

  ??i totu?i ele lumineaz?. La fel lumina ?i r?ceala lor nu face r?u p?mantului ?i nici nu prezice moarte. Din contr?: dau lumin? p?mantului, chiar ?i dac? pu?in?, din cea furat? de la soare. Astfel ?ns? ?mpart bucurie naturii chiar ?i pe timpul nop?ii, c?ci soarele-i doar unul ?i poate lumina doar ziua, pe cand stelele-s milioane ?i pot lumina chiar ?i noaptea.”

  ?Poate c?-i a?a cum zici. Dar totu?i: soarele-i ve?nic, pe cand stelele sunt muritoare.”

  ?Ele ?ns? pot rena?te. ?i la fel pot rena?te ?i eu iar ca stea dup? ce lumina primei mele stele se va estompa. Astfel voi lumina p?mantul iar ?i iar ?i voi vedea ce se ?ntampl?.”

  Auzind-o vorbind astfel, Iohar nu putu s? nu-i dea dreptate, c?ci, pan? la urm?, anume la asta visa orice om: s? poat? rena?te sub orice form? doar ca s? mai vad? frumoasele ?ntinsuri ale p?mantului m?car odat?. Dar totu?i: deveni melancolic. Mai mult decat nicicand atunci cand so?ia sa ??i culc? iar capul pe pieptului lui, iar el o stranse ?n bra?e. ?i, de parc-ar fi sim?it a lor melancolie, focul ?ncepu s? trosneasc? ?ncet lemnul pe care-l ardea, prinzand din nou via??. De aceea ?i-l privi Iohar cand auzi acel trosnet, c?ci i se p?ru c? focu-i vorbe?te. V?zu ?n schimb doar scantei s?rind ?n aer, iar asta-i aduse aminte de fier?ria tat?lui, cea aflat? sus-sus pe varful muntelui Eldur Fjall, acolo unde se aflau de altfel ?i ?inuturile Neburonului. ?i, dintr-o dat?, i se f?cu atat de dor de cas?.

  De aceea ?i st?tu mult timp cu ochii la foc. Dar, cand v?zu c? focul se stingea deja, se ridic? de jos ?i mai puse ni?te lemne ?n micul rug. Apoi, sim?ind o stranie melancolie ?n piept, se a?ez? al?turi de foc, ??i stranse genunchii la piept, ?i privi cum fl?c?rile ren?scur? valv?taie din acea cenu?? scanteind?. ?i, cand fl?c?rile d?n?uiau iar nebune ?n acel mic rug, f?r? s-o priveasc?, b?rbatul ?i spuse so?iei: ?cant?-mi ceva, Syana. Cant?-mi ceva despre lume.”

  Cerin?a b?rbatului, chiar dac? nu era nici ceva straniu ?i nici ceva neobi?nuit, o mir? totu?i pe femeie. Chiar ?i a?a, se ridic? ?i ea pe ?ezute ?i, ?n timp ce privea natura leg?nat? de vant, ?ncepu s? cante cu glas duios:

  ?Lume, lume, sor? lume, unde fugi ?n grabnic zbor,

  De nu la?i ve?niciei, timp de dragoste ?i dor.

  Unde pleci tu sor? lume, l?sand crang ve?nic ?n spate,

  Peste care treci ?n zbor, ?ndreptandu-te spre ape.

  Iar al lumii tale farmec, ce se-ntinde mult sub soare,

  E ca o sclipire mandr?, e ca o sfant? splendoare,

  La fel zboar? lin ?i cerul, sus deasupra norilor,

  Peste care se ?ntinde nebunia lumilor.

  ?i atunci cand sim?i povara vremilor ce ni s-au dus,

  Vine ploaia s? ne spele, vine ploaia cea de sus,

  Iar al ploii rece suflu, ?n v?paia zorilor,

  R?core?te-al nostru suflet, ?nc?rcat de vis ?i dor.

  Astfel noi ?n cantec dulce ne jelim durerea noastr?,

  Ce-a zburat ea lin pe ape, ca o pas?re albastr?,

  Dar nu-i decat o visare, ast? via?? ce-o tr?im,

  Nu-i decat cantec ?i jale, ?i-o s? fie pan murim…”

  ?i cantecul Syanei r?sun? atat de pl?cut ?n jur: ca o relicv? a vechilor timpuri, cele ce ?i-au pus amprenta peste sufletul omului, f?candu-l adesea melancolic ?i s? se pun? pe tanjeal?. La fel se sim?ea ?i Syana ?n acele clipe: nostalgic? ?i oarecum vis?toare, avand imaginea muntelui Eldur Fjall ?n fa?a ochilor, cel pe care-l colindase ?n lung ?i-n lat fiind doar o copil?. Acum ?ns? ?l putea vedea doar ?n imagini, cele n?scute din amintiri. De aceea ?i sim?ea atat de puternic povara cuvintelor cantate, ceva ce-o r?scolea pan? ?n adancuri. Dar chiar ?i a?a nu-?i dorea s? ?nceteze s?-l viseze.

  ?n spatele ei ?ns? Iohar era ?i mai nostalgic. El ?ns? nu se gandea ?n acele clipe la cas?, ci la cele cantate de-a lui so?ie. ?i, pentru prima dat?, ?n?elese cat? dreptate avea ea cantand acele cuvinte: c? lumea nu-i decat un carusel de vise, dar multe dintre ele irealizabile. Exact a?a cum fusese ?i-al lui vis, cel de-a colinda lumea ?n lung ?i-n lat. Numai c?, ajuns ?n P?durea Rophion, sim?i dintr-o dat? c?-i este atat de dor de cas?. De aceea ?i se stabili cu traiul acolo, crezand c? acolo era a lui cas?, a?a cum ?i spusese Dike. ?n?elese ?ns? cat de curand c? se ?n?elase. Dar chiar ?i a?a ceva-l ?inea ?nc? pe loc ?i nu se putea hot?r? s? se ?ntoarc? acas?.

  Se hot?r? ?ns? ?ntr-un tarziu s? se culce iar pe spate ?i s? priveasc? cerul. Dar ??i sim?i pleoapele atat de greoaie. De aceea ?i murmur? abia auzit: ?boarea Hyorei. De asta mi-i atat de somn.” ?i, auzind ?nc? cantecul so?iei, se cufund? ?ntr-un somn adanc ?i ?ncepu a visa.

  Numai c? ?n visul cela Iohar era din nou b?ietan, un pu?tan de 17 ani ce se plimba descul? pe munte. ?i zambi: sim?ea atat de pl?cut atingerea ierbii verzi ?i m?t?soase, cea de pe p??unile montane. De aceea ?i ?nchise ochii ?i ascult? zarea, inspirand adanc al muntelui parfum, c?ci cu adev?rat aerul era ?nmiresmat ?n acele clipe. Astfel ?i fu dat s? aud?, undeva ?n zare, zbieratul unui miel ce p?rea c? se pierduse de mama lui. Apoi auzi ?i glasul mamei ce-?i chema odrasla la ea, dandu-i de ?n?eles unde s-o g?seasc?. Sus pe cer ?ns? se auzea o ciocarlie. O alta canta din crangul aflat nu departe de campia pe care era el, iar undeva ?n zare, mult-mult ?n zare, acolo unde se aflau casele oamenilor, cineva b?tea toaca.

  ?E iar sear?,” murmur? b?ietanul ?i surase. Apoi deschise ochii ?i privi zarea apusului, cel ro?ietic, sc?ldat ?n lumina soarelui ce se gr?bea la culcare. Era ?i albastru senin pe acel cer. De aceea ?i se sim?ea ?ncantarea ?n suflet. Apoi se mai vedeau ?i nori n?dzdr?vani pe bolta cereasc?: albi, micu?i ?i de diferite forme. ?i, surazand, b?iatul ?nchise iar ochii ?i se imagin? c?l?rind unul dintre acei cai-nori v?zu?i pe bolta albastr?.

  Astfel, sim?ind din plin via?a pulsand ?n el, b?ietanul Iohar ?ntinse mainile larg ?n l?turi ?i permise naturii ?i nebuniei ei s?-l ia ?n bra?e. Apoi, cand se sim?i strans ?n bra?e de valtoarea vantului pl?cut ce adia ?n jur, murmur? fericit: ?iaca asta numesc eu splendoare. Iaca asta e via??: via?a muntelui, cel pe care se simte magia ?i pe care zburd? liber? ?i via?a sub diversele ei forme de vie?uitoare.”

  Apoi, cand ?n sfar?it sim?i c?-?i umpluse co?ul pieptului cu destul? magie, deschise ochii. ?i deschise el ?ns? destul de larg, c?ci, ?n fa?a lui, v?zu plutind dou? mici pumnale. De asta ?i se ?ntreb? el mirat: ?dar, ce-i asta?” ?i f?cu un pas spre acele pumnale ce st?teau ?ncruci?ate una peste alta, cu lamele ?ndreptate spre cer.

  ?i lumina ce se reflecta pe lamele lor le f?cea ?i pe acele pumnale s? lumineze. ?Ceva cu adev?rat splendit,” murmur? b?ietanul. ?Chiar c?-i magic,” spuse el cand se apropie ?n sfar?it de pumnale ?i ?ncepu a umbla ?n jurul lor cercetandu-le ?ndeaproape. Astfel v?zu c? erau maestru lucrate. ?n special manerele, care erau din lemn dur, de stejar sau fag, cu simboluri antice ?ncrustate pe ele, simboluri care aminteau de istoria lumii spus? prin imagini. Apoi erau lamele, nu mai mari de 15 centimetri lungime ?i care aveau cateva litere ?ncrustate pe ele. Tan?rul ?ns?, de?i le vedea clar, nu ?n?elegea totu?i ?nsemn?tatea acelor litere, ce p?reau scrise ?ntr-o limb? antic?. Dar, mai mult decat atat, ?i atrase aten?ia faptul c? lamele str?luceau ?ntr-o nuan?? argintie. Chiar ?i a?a vedea clar c? erau f?cute nu din argint, ci din alt material.

  Nu putea ?n?elege ?ns? ?i pace din ce material s? fi fost f?cute acele lame. De asta ?i se ?ncrunt? ?ncercand s?-?i aminteasc? toate tipurile de metale despre care-i vorbise vreodat? al s?u p?rinte, fierar cu experien??, care manuia fierul de ani de zile ?n interiorul acelui munte ?i care vruse s?-i transmit? meseria ?i feciorului. ?i, ca s? se asigure c? ?i Iohar o s? iubeasc? acea meserie, ?i spuse multe pove?ti auzite ?n timp ce b?tea fierul ?nro?it, c?ci tat?lui lui Iohar i se p?rea adesea c? fierul modelat de el ?i vorbea. Apoi ?l ?nv??ase pe fecior tot ce ?tia el despre acel me?te?ug ?i ?n special ?l ?nv??? despre toate metalele despre care auzise el c? existau pe p?mant. Dar… nici un metal din cele ?tiute de Iohar nu p?rea s? fi fost cel folosit pentru a face acele lame.

  Dintr-o dat? ?ns? tres?ri, aducandu-?i aminte c? auzise odat? de la Dike despre metalul folosit de Ciclopii lui Shiman, cei de pe insula Lamar, pentru fabricarea armurilor ?i s?biilor Titanilor, un metal despre care el ?tia c?-i sfant. De aceea ?i murmur? ?ncantat: ?e mithril. Mithrilul a fost folosit pentru fabricarea acestor pumnale. Wow, ?n sfar?it v?d ?i eu cum arat? acest metal. Ce ?ncantare.”

  Numai c?, cand ??i putu ?n sfar?it lua ochii de la lame ?i privi iar la manere, v?zu c? pe ele ap?ruser? dou? dungi: una albastr? ?i alta ro?ie. Doar c? erau ele amplasate diferit pe cele dou? pumnale: pe unul sus era dunga ro?ie ?i sub ea cea albastr?, pe cand pe cel?lalt dunga albastr? era cea de sus ?i sub ea se vedea cea ro?ie.

  ?Acum ?n?eleg,” spuse dintr-o dat? Iohar. ?Au ap?rut aici ca s? transmit? un mesaj lumii. Dar… de ce anume pe acest munte? Din cate ?tiu ?n inima muntelui Eldur Fjall nu exist? mithril. Acest material se poate g?si doar pe Muntele Kyllini ?i pe insula Lamar. De ce dar au ap?rut ele aici dac? acest munte, Eldur Fjall sau Muntele de Foc cum mai este el numit de Poporul Neburonului, e unul cat se poate de obi?nuit.”

  Fu ?ns? nevoit s?-?i acopere ochii cu bra?ele ?n clipa ?n care razele de soare se reflectar? puternic pe lamele pumnalelor, iar lumina ceea-i b?tu ?i lui ?n ochi. Astfel, ?nchizand ochii, Iohar nu le v?zu pe Hestia ?i Hyora ap?rand ?n fa?a lui. Dar totu?i ele l?sar? acele pumnale s? pluteasc? ?i ?n continuare ?ntre ele ?i Iohar.

  Numai c? ele nu spuser? nimic cand ap?rur?. Doar p?strat? t?cerea ?i privir? ?ndelung la pumnale ?i la Iohar care continua s?-?i acopere ochii cu bra?ele. Abia ?ntr-un tarziu, cand Iohar ?ndr?zni s?-?i ia bra?ele de pe ochi, privi ?n fa?? ?i le v?zu pe cele dou? Titanide, cea a focului ?i cea a somnului, zambindu-i. Dar, de?i le vedea clar, el nu ?tia cine-s totu?i ele.

  ??i d?du ?ns? seama c?-s cineva important ?i asta datorit? ve?mantului purtat de ele: purtau ambele rochii lungi, din material fin. Ro?ie era rochia Hestiei, cu maneci scurte ?i cu broderii negre pe ea, amintind cumva de textura scoar?ei copacilor. ?i la fel avea ea p?rul ro?u ?i ochi negri, ?ntuneca?i. Hyora ?n schimb purta o rochie alb?, din m?tase, ceva ?n stil roman ?i avea ?i o cunun? aurit? pe cap. Ochii ei ?ns? erau alba?tri ca cerul ?i nu negri ca ai Hestiei, ceva ce f?cea albul p?rului ei s? par? asemeni ninsorii puhave ce abia a c?zut peste crestele montane.

  ?i, analizand fiecare detaliu al chipului lor ?i anume al lor ve?mant, Iohar ??i aduse ?n sfar?it aminte cine-ar putea fi ele. De aceea se ?nchin? el cat de curand ?n fa?a lor murmurand oarecum ru?inat: ?Titanid? Hestia! M?rit? Hyora! Iertat? s?-mi fie neobr?zarea de-a nu v? fi recunoscut.” ?i, cat de curand, b?ietanul se transform? ?n acel b?rbat de 30 de ani care adormise ?n acea poian? din inima P?durii Rophion. Apoi, tot cu capul plecat, b?rbatul ?ntreb?: ?dar… ce v? aduce pe aceste meleaguri simple, m?rite Titanide?”

  Hyora ?ns? zambi auzindu-l vorbind astfel. Apoi ?i spuse: ?Eldur Fjall nu-i el chiar atat de simplu pe cat spui, Iohare, de Icoana Sufletelor a ales anume aceste creste s? se iveasc? dup? milenii ?ntregi ?n care nimeni n-a ?tiut de ele.”

  Asta-l f?cu pe Iohar s?-?i ridice brusc capul ?i s? le priveasc? uimit. Astfel o v?zu pe Hyora plimbandu-?i mana prin fa?a acelor dou? pumnale pe care le f?cu s? str?luceasc? asemeni soarelui. De data asta ?ns? lumina lor nu-i deranj? privirea b?rbatului ?i el se putu uita atent la ceea ce se ?ntampla.

  Privi el ?ns? la Hestia cand aceasta spuse: ?ba n-au disp?rut ele nic?ieri, sor? Hyora, c?ci Icoana Sufletelor, cea care ?ine ?n esen?a ei Spiritele Vie?ii Antice, nu poate disp?rea de pe acest p?mant ?i asta din cauza c? ele ?tiu c? vor avea iar form? material? ca ?i ?n trecut. Numai c? de data asta vor d?inui ele ve?nic.”

  Apoi Hestia zambi cand surprinse privirea ?ncurcat? a lui Iohar. ?i, cand el o v?zu privindu-l, ?ntreb?: ?dar, m?rit? Hestia, ce-i totu?i Icoana Sufletelor?”

  Support creative writers by reading their stories on Royal Road, not stolen versions.

  ?ntrebarea lui inocent? le f?cu pe cele dou? Titanide s? zambeasc?. Apoi, dup? ce cele dou? se privir? timp de cateva secunde, Hyora spuse: ?Icoana Sufletelor sunt aceste dou? pumnale, cele care au ap?rut ?nc? la ?nceputurile acestei lumi. De fapt au ap?rut din neant, create de ?ns??i Yggdrasil. Dar, din cauz? c? ?n acele clipe Yggdrasil n-avea puterea vie?ii ?n el, n-a reu?it decat s? ciopleasc? ?n lemn ?i metal a lor frumuse?e. Chiar ?i a?a aceste pumnale sunt splendide, o oper? de art? cum ar numi-o oamenii. Dar, din cauza c? n-aveau via?? ?n ele, pumnalele erau totu?i considerate inutile. De aceea Cosmosul a decis s? le dea un rost ?i-a suflat Boarea Vie?ii peste aceste pumnale. Numai c?, cum Cosmosul e format deopotriv? din lumin? ?i ?ntuneric, cand boarea ceea a atins pumnalele, s-au format ?i aceste dungi pe ale lor manere. Astfel, dunga albastr? a inspirat adanc energie ?i lumin? d?t?toare de via??, pe cand cea ro?ie a inspirat energia ?ntunericului ?i puterea mor?ii. Dar, dup? cum ambele pumnale nu puteau ?ndeplini acela?i rol, s-a decis de c?tre Yggdrasil ca unul s? slujeasc? Vie?ii ?i altul Mor?ii. De aceea ?i a pus dungile ?n locuri diferite pe manere ca s? fie identificate. Astfel pumnalul Mor?ii a fost numit Eftir Daudann, iar cel al Vie?ii - Lifid Ibloma sau Via?a ?n Plin? Floare, cel care d? na?tere sufletelor ?n Aeon.”

  ?Dar… oare… Aeonul nu-i unde…?” Se balbai Iohar, cople?it de emo?ii, c?ci acele evenimente cu siguran?? ?l dep??eau.

  ??i ai dreptate,” r?spunse Hestia cu glas blajin, ?Aeonul e locul unde totul ?ncepe ?i unde se sfar?e?te totul.” Dup? care Titanida atinse pumnalele, iar acele pumnale disp?rur? brusc. De aceea ?i le c?ut? Iohar pretutindeni cu ochii, dar nu le v?zu nic?ieri.

  Privi din nou la Hyora cand aceasta spuse: ??tii, Iohar, aceste pumnale n-au disp?rut acum, ci demult, dup? ce Yggdrasil le-a dat via??.”

  ?Dar… doar le-am v?zut numai ce,” spuse b?rbatul ?ncurcat.

  ?Ba nu. Ceea ce-ai v?zut a fost a lor proiec?ie. Unde-s ele ?ns? nu ?tie nimeni,” ?i r?spunse Titanida surazand cu am?r?ciune. ?Totu?i… avem speran?a c? vor rena?te, aici, pe p?mant, dup? ce vor c?p?ta o form? material?, iar cel care trebuie s? le dea acea form? material? e?ti tu, Iohar.”

  ?Nu… nu, eu nu-s decat un om,” ?ncerc? s? se opun? b?rbatul. ?Eu sunt nevrednic pentru un a?a rol. De aceea cred c?-i mai bine ca Titanii sau Ciclopii lui Shiman s? le dea o form? material?, c?ci ei au puterea ?i Magia de a da form? lucrurilor m?re?e. Titanii au dat form? ?i Universului doar.”

  Auzindu-l vorbind astfel, Hyora ?i Hestia se privir? ?i-?i zambir?. Apoi Hyora spuse: ?ba nu, Iohar, nu Titanii au creat Universul, ci Universul ne-a creat pe noi.”

  ?Inclusiv pe oameni,” spuse Hestia. ??i tot oamenii au ?n puterea lor f?urirea miracolelor, chiar dac? ?n marea majoritate a timpului voi nu sunte?i con?tien?i de asta. Dar noi da. De aceea ?i-am venit la tine, tocmai pentru c? ?tim cat de priceput e?ti ?i c? e?ti cel mai potrivit pentru a f?uri aceste pumnale care s? d?inuie peste vremuri. A?a c?, gande?te-te la asta, Iohar. Ai timp pan? maine.” ?i, brusc, cele dou? Titanide disp?rur?.

  Speriat, Iohar privi ?n jur, dar nu le v?zu nic?ieri. ?i sim?i ?i ceva straniu ?n piept, c?ci… prea era mare povara care i se pusese pe umeri, a?a cum credea el. De aceea ?i strig? apoi: ?dar… sta?i! Unde-a?i plecat? ?i de ce eu?”

  ?Pentru c? doar tu po?i da form? acelor pumnale, Iohar. E menirea pe care o ai de cand ai p?r?sit Aeonul,” auzi el vocea Hyorei.

  ??i ?ine minte un lucru, Iohar,” spuse Hestia, ?aceste pumnale trebuie s-arate exact ca cele pe care le-ai v?zut proiectate nu demult ?n fa?a ta. ?n caz contrar, ?n caz c? un singur detaliu va fi diferit, atunci ele nu vor fi magice. ?i… ?nc? un lucru: cand aceste pumnale vor fi gata, s? juruie?ti unul Poporului Soarelui Apune, iar pe cel?lalt s?-l la?i Poporului t?u. Doar astfel vei asigura viitorul lor ?i doar astfel cele dou? popoare vor lupta ?mpreun? pentru nemurire. De aceea: nu-?i pierde speran?a, c?ci din speran?? lumea a luat form? ?i din speran?? se nasc de asemenea vise.”

  ?i, cand vocea Hestiei pluti spre orizontul ?mbr??i?at ?n soarele amurgului, Iohar privi ?i el ?ntr-acolo. Dar… cand v?zu cat de ro?u putea fi cerul ?n acele clipe… se cutremur? f?r? s? ?tie de ce. De aceea ?i ?nchise ochii. Numai c? atunci cand ?i deschise iar v?zu fl?c?rile dansand ?n vatr? ?i la fel ?nc? se auzea vocea Syanei cantand. De asta surase: ?am visat totu?i. Ce u?urare.”

  ***

  Dou? pumnale gemene prinser? via?? ?n mana lui Iohar, la fel cum dou? fete gemene se n?scur? din trupul Syanei la ca?iva ani distan?? acelui vis avut lang? foc. De aceea ?i le canta inima de bucurie, c?ci anume Icoana Sufletelor, ce lu? form? ?n mainile b?rbatului, ?i binecuvant? ?i pe ei, c?ci cei doi nu putur? avea copii pan? atunci de?i-?i doriser? asta enorm. Dar ale lor rugi fierbin?i ?i ?nchin?ciuni f?cute p?mantului se pare c?-?i f?cur? efectul, c?ci putur? ?nf?ptui miracolul ?n patru forme diferite ?ntr-o singur? zi.

  De fapt, cei doi so?i, se deciser? s? se ?ntoarc? pe p?manturile Neburonului ?n diminea?a urm?toare acelui vis pe care-l avuse Iohar. ?i, chiar de r?suflase el u?urat atunci, dup? ce se trezise din somn crezand c? fusese doar un vis, decise totu?i c?-i timpul s? se ?ntoarc? acas? ?i asta dup? o lung? noapte de gandire la cuvintele spuse lui de cele dou? Titanide ce i se ar?tar? ?n vis.

  ?i, de cum se ivir? zorii, b?rbatul ?i spuse so?iei: ?preg?te?te-te, Syana! Azi ne pornim la drum lung.”

  ?Dar… ?ncotro totu?i ne ?ndrept?m de data asta?” ?l ?ntreb? femeia mirat?, c?ci ?tia c? el se decisese s? r?man? ?n acea p?dure. Cel pu?in o vreme. Chiar ?i a?a, chiar dac? nu ?n?elegea graba lui, femeia ?ncepu totu?i a strange ale lor pu?ine lucruri.

  ?Spre cas?,” r?spunse Iohar mandru, c?ci ?ntr-adev?r se sim?ea ?mplinit c? se ?ntorcea acas?. ?i, anume acel zambet al b?rbatului, un zambet de ?ncredere, ?i d?du ?i Syanei speran??. De aceea ?i zambi ?i ea.

  Dar al ei zambet era mai mult legat de al ei vis din seara trecut?: se f?cea c? se afla ?ntr-o imens? livad? de piersici ?n floare. ?i, ?n timp ce se plimba prin acea livad?, privea cu aten?ie ?n jur la florile roz de-o mirozn? ?mbietoare ce-i ajungea pan? la n?ri. De aceea ?i ?nchise ochii ?i inspir? adanc al lor parfum. Dar, dintr-o dat?, auzind cum ceva se rupe de sus, Syana se opri ?i privi deasupra ei. ?i f?cu asta exact la timp, c?ci astfel putu prinde ?n maini dou? fructe de piersic, c?ci, atata timp cat ea st?tuse cu ochii ?nchi?i, livada ?n floare se transform? ?n una ?nc?rcat? de fructe. De aceea ?i se mir? femeia atat de mult, c?ci acele fructe, cate o piersic? ?n fiecare man?, erau perfecte: rotunde ?i bine coapte.

  ?La fel ca ?n prima noapte de dragoste,” murmur? acea Syana din vis ?i ro?i, c?ci ?ntr-adev?r acele piersici ?i aduceau aminte de obrajii ei dup? prima noapte fierbinte petrecut? al?turi de Iohar, c?ci, chiar de erau ei s?raci, al lor c?min era totu?i cald ?i plin de dragoste de aceea ?i ?nflorea dragostea lor ca floarea de trandafir, iar obrajii lor ca floarea de mac ori de cate ori buzele lor se atingeau, iar degetele ce se ?mpreunau ?i se strangeau puternic unul de altul atunci cand se ?ineau de man?, iar asta le amintea de uniune ?i siguran??. ??i… cred c? piersicile ?nseamn? un prunc pe drum,” ?opti ea.

  Numai c? cine rostise acele cuvinte fu Syana, cea real?, ?n timp ce strangea cing?toarea sacilor cu lucruri de pe spatele cailor. ?i, fiind prea cufundat? ?n ganduri, nu-l observase pe Iohar apropiindu-se de ea ca s-o ajute. Dar, cand el o ?ntreb?: ?la ce anume te referi?” femeia tres?ri ?i-l privi oarecum speriat?.

  Totu?i se gr?bi s?-i r?spund?: ?la nimic ?n concret.” ?i, terminand de legat sacul cela, merse s? aduc? ultimele lucruri. ?n sinea ei ?ns? zambea, c?ci de cand era mic copil Syana aflase de la bunica ei ?i bunica ei de la bunica ei c? florile ?i fructele de piersic ?n vis ?nseamn? binecuvantare ca femeie ?i mam?. Dar chiar ?i a?a decise ea s? a?tepte cel pu?in pan? va fi sigur?. ?i, ?n t?cere, apuc? calul de c?p?stru ?i-l trase dup? ea.

  ?n spatele ei, Iohar o privi oarecum ciudat ?n timp ce lega sacul cu lucruri de pe spatele calului s?u. Chiar ?i a?a decise s? nu insiste cu ?ntreb?ri, c?ci cuno?tea prea bine ciud??eniile so?iei, dar ?i mai bine ?tia c?-i va spune ea despre ce avuse ?n vedere spunand acele cuvinte cand va veni timpul. Apoi, cand ?n sfar?it termin? de legat acele lucruri, Iohar ??i odihni palma trudit? pe grumazul calului, iar acela, cal b?tran ?i ?n?elept de altfel, porni la trap m?runt ?n spatele calului Syanei care se afla deja mult ?naintea lor.

  ?ntre timp ?ns?, p??ind al?turi de al s?u bun prieten patruped, Iohar se gandea la cuvintele Syanei. ?i zambi ?i el melancolic, c?ci… ??i dorea copii enorm de mult. Via?a ?ns? nu-i binecuvantase ?nc? cu acest dar. Chiar ?i a?a el ?ns? spera: s? aib? o cas? plin? de copii, o familie mare, ca astfel s? asigure na?terea acelui Mare Popor despre care-l vestise Dike. Numai c?… ?uneori visele r?man doar vise, nu-i a?a, N?zdr?vane?” Iar calul, care era obi?nuit ca Iohar s?-i vorbeasc?, ??i ?ntoarse botul spre el ?i nechez? u?or, semn c? ?a?a e, m?i Iohare.” ?i Iohar iar zambi, c?ci ?ntr-adev?r sim?i cat de cat alinare ?n timp ce p??ea al?turi de animal.

  ***

  ?Am crezut c? drumul spre cas? e mereu cel mai u?or,” ?i spuse Iohar so?iei ?n timp ce urcau o pant? abrupt? de pe un delu?or. ?Dar… se pare c? m-am ?n?elat.” Dup? care trecu pe al?turi de femeia care se chinuia ?i ea cu drumul ?i, apucand ?i calul ei de c?p?stru, Iohar ?l for?? s?-l urmeze, c?ci mai aveau ?nc? pu?in de urcat.

  ?n urma lui femeia se opri. Pentru scurt? vreme doar, cat s?-?i trag? sufletul. Dar chiar ?i a?a ??i ?ndrept? pe cat fu posibil spatele ?i privi ?n jur la acel delu?or pe care-l urcau ?i care de?i nu p?rea prea ?nalt era totu?i destul de greu de urcat.

  Apoi, privind ?n urm?, v?zu p?durea l?sat? ?n urm? ?i care era deja destul de departe de ei. Dar nu era aceea P?durea Rophion, ci o alta, al c?rei nume nu-l ?tia nici ea ?i nici Iohar. Dar aflaser? cum e s? te afli ?n ale ei adancuri, ?naintand cu greu, c?ci drumul spre cas? nu fu u?or a?a cum crezuser?, ci al naibii de anevoios.

  De asta ?i zambi ea trist? ?i murmur?: ?a?a e, Iohare, drumul ?sta e greu. De parc? ?ns??i p?mantul ar ?ncerca s? ne ?in? pe loc, c? de nu-i ploaie e vant, de nu-i p?mant alunecos e deal de urcat, de nu ?ntalne?ti lupi ?n cale g?se?ti ceva mult mai periculos ?n adancuri. Dar… chiar ?i a?a: drumul spre cas? e totu?i drumul spre cas?, cel care te face s? sim?i putere chiar ?i atunci cand sim?i c? nu mai e nimic l?sat ?n sacul cu putere din tine.”

  ?De ce crezi asta?” O ?ntreb? Iohar care se oprise un pic mai sus, dup? ce l?s? caii liberi ?i ei urcar? ?n voie.

  ?Pentru c?… parfumul focului din vatr? ??i d? de fapt puteri,” spuse femeia cu ?ncredere, privindu-?i so?ul. Apoi, apucandu-?i poalele rochiei ca s? n-o ?ncurce, continu? s? urce. ?i le reu?i ?n sfar?it s? ajung? ?i ei pe varful acelui deal, iar ca s? nu alunece femeia se apuc? strans de mana b?rbatului cand acesta i-o ?ntinse s-o ajute cu urcatul. ??i… la vale o s? fie mai u?or. Apoi mai r?mane doar un pic pan? acas?.”

  ?A?a ?i e,” spuse Iohar vesel. ?Eldur Fjall e chiar la doi pa?i de noi.” Dar chiar dac? acele cuvinte fur? de fapt o glum? ?i ?nveseli pu?in ?i le d?du ?ncredere.

  Astfel ajunser? ?n sfar?it acas?, dup? doi ani de pribegie dup? ce l?saser? P?durea Rophion ?n urm?. Acas? ?ns?… ?i a?tepta singur?tatea, c?ci Iohar fusese singurul fecior, iar p?rin?ii lui se stinser? ?n timp ce el era departe de cas?. De asta ?i-i l?cr?mar? ochii cand ajunser? ?n pragul casei ?i-o g?sir? p?r?sit? ?i d?r?p?nat?, c?ci ai lui p?rin?i se pr?p?dir? cam tot doi ani ?n urm?.

  Ceea ce-i franse ?ns? inima lui Iohar nu fu s? g?seasc? acel c?min abandonat, ci faptul c? el nu le fusese p?rin?ilor al?turi ca s? le dea o can? de ap? la b?trane?e sau s? le ?nchid? ochii dup? moarte ?i asta pentru c? avusese un vis, unul pe care totu?i nu ?i-l ?mplini, c?ci nu v?zuse el pan? la urm? lumea ?ntreag?. ?i, cu sufletul ?n fl?c?ri, sim?ind vin? ?i durere pentru ai lui p?rin?i, Iohar ?ngenunche ?n fa?a casei p?rinte?ti ?i planse ?ndelung.

  Syana ?ns? nu spuse nimic. La fel nici nu planse, c?ci ea nu-i cunoscuse pe p?rin?ii lui Iohar, c?ci cand ei se c?s?toriser? erau departe de cas? ?i-?i spuser? c-o s? mai fie vreme s? fac? prezent?rile. Via?a ?ns? se pare c? se gr?bise, c?ci p?rin?ii lui Iohar nu doar c? nu-?i v?zur? nicicand nora, dar nici n-aflar? dac? al lor fiu mai era totu?i ?n via??. De asta ?i probabil plangea Iohar atat de ?ndurerat: c? pricinuise atata durere ?i griji p?rin?ilor lui.

  Ceea ce-o nelini?tea totu?i pe femeie era altceva, care se ?ntreba ?n sinea ei: ?oare va ar?ta astfel ?i a noastr? cas? cand noi n-om mai fi?” ?n glas ?ns? nu spuse nimic, c?ci nu vru s?-?i am?rasc? so?ul ?i mai mult. Doar ?i st?tu al?turi, odihnindu-?i a ei palm? trudit? pe um?rul lui, c?ci ?tia c? Iohar e puternic ?i c? atunci cand va termina s?-?i plang? durerea se va ridica singur de jos ?i va fi din nou omul puternic pe care putea conta.

  ?i a?a a ?i fost, c?ci Iohar, chiar dac-a plans mult ?n fa?a casei p?rinte?ti, reu?i pan? la urm? s? se ia ?n maini. Apoi, cand sim?i c?-i revin puterile, se ridic? de jos ?i privi spre soarele care se gr?bea la culcare. ?i zambi. Dup? care spuse: ??i-s totu?i acas?, tat?. Am revenit acas?, drag? mam?. ?i promitem c-aici vom r?mane pan? cand moartea va veni dup? noi.” Apoi, strangandu-?i so?ia la piept, Iohar ?i s?rut? cre?tetul ?i-i spuse: ?am crezut c-o s? mai avem timp s? ne ?ntalnim cu to?ii. Se pare c? m-am ?n?elat.”

  ?n bra?ele lui, Syana privi la fa?a b?rbatului care privea ?n acele clipe apusul. ?i-l g?si extrem de frumos, a?a cum ?l v?zuse ea cand se ?ntalnir? prima oar?. Apoi, dr?g?stoas?, ?l s?rut? pe buze ?i-i spuse: ??i totu?i ne-am ?ntalnit cu to?ii, Iohar, c?ci sunt sigur? c? ai t?i p?rin?i, chiar ?i dup? moarte, te-au a?teptat aici s? te ?ntorci. Iar acum c? noi suntem aici ?i c? ne-au v?zut ferici?i se pot odihni ?i ei ?n pace.” Dup? care se cuib?ri la pieptul lui ?i l?sar? soarele amurgului s?-i binecuvanteze.

  ?n diminea?a urm?toare ?ns? se ridicar? din pat devreme ?i se apucar? de treab?. Le trebui astfel cam trei luni s? repare ?i s? readuc? acea cas? la frumuse?ea ei de odinioar?. Chiar ?i a?a le reu?i ?i ei sim?ir? din plin cum se simte parfumul focului din vatr?. Dar, chiar dac? era fericit c? s-a ?ntors acas?, Iohar nu putea sta lini?tit ?i asta din cauza acelui vis pe care l-a avut cu Icoana Sufletelor. De aceea ?i s-a apucat cat de curand de treab?.

  Mai ?ntai a c?utat loc bun pentru a sa fier?rie, c?ci cea pe care o avusese al s?u tat? era deja a altuia, iar el nu-?i dorea s? lupte cu nimeni pentru ceea ce nu mai era a lui. Astfel g?si loc bun ?ntr-o veche grot?. ?i-?i puse bazele fier?riei lui acolo tocmai pentru faptul c? sim?i vibra?ii pozitive ?n ea. Apoi puse bazele cuptorului pentru c?lit fierul, cl?di pere?ii acelui cuptor ?i-i f?cu ?i-o bolt? demn? de numele acelui Munte. Dup? care merse la b?tranul satului ?i lu? foc bun din vatra aceluia, c?ci pe Muntele Eldur Fjall se credea c? binecuvantarea focului Atar e doar ?n vatra b?tranilor. ?i, ?ntr-un final, Iohar ??i aduse ?i uneltele trebuincioase muncii ?n fier?rie.

  Numai c? munca lui nu se terminase acolo, dar abia ?ncepuse, c?ci me?te?ugul pumnalelor cerea se pare mult? munc? ?i dedicare. De aceea ?i merse Iohar ?n p?dure de alese lemn bun de fag. ?l alese ?ns? dintr-un copac b?tran, c?zut la p?mant din cauza vremii. Chiar ?i a?a lui i se p?ru trainic ?i t?ie o creang? groas? din cele de la axa copacului. Apoi, dup? ce duse creanga ceea ?n fier?rie, lu? o secure ascu?it? ?i, dup? m?sur?tori ?ndelungi, t?ie dou? cilindre de cate 30 centimetri fiecare din ea.

  ?i, cu acele cilindre ?n maini, Iohar se a?ez? pe scaun ?i le privi ?ndelung. ?i zambi, c?ci chiar dac? n-aveau nimic spectacular acele cilindre, lui i se p?reau totu?i perfecte, c?ci fuseser? t?iate anume de mana lui. ?Probabil de asta ?i le simt atat de calde,” murmur? b?rbatul nostalgic. ?Dar… ajunge atata nostalgie. Mai bine s? ne apuc?m de treab?,” ?i dup? ce lu? ?n man? un mic cu?ita? folosit pentru cioplit, se apuc? de treab?.

  Cioplitul manerelor ?ns? fu un lucru anevoios. ?i, ca s? le graveze a?a cum v?zuse el ?n vis, avu nevoie de trei luni. Chiar ?i a?a-i reu?i, c?ci le g?si ?Perfecte” imediat ce termin? lucrul. ?i i se umplu inima de bucurie, c?ci ceva atat de frumos lu? form? anume din mana lui, rod al muncii lui ?ndelungi ?i desigur a d?ruirii. De aceea ?i-?i d?du el timp de r?zag un pic: ca s? le priveasc? ?ndelung ?i s? se minuneze de rezultat muncii sale.

  A?a ?i-l g?si Syana pe la apus cand p??i ?n fier?rie aducandu-i de-ale gurii so?ului: stand pe al s?u sc?una?, chiar ?n fa?a fier?riei, ?i privind acele manere frumos gravate ?n lumina soarelui. ?i, dup? ce se puse ?n pirostrii ?n fa?a b?rbatului care le privea ca fermecat, femeia spuse: ?par ?ntr-adev?r vii.”

  ??i-s ?ntr-adev?r vii, Syana. Le simt parc? pulsand de via?? ?n ale mele palme. Le simt calde dac? sincer. ?i… le simt atat de ale mele, c?ci nu degeaba am muncit ore ?n ?ir s? le des?var?esc, ore mult prea lungi ?n care am stat departe de tine. Chiar ?i a?a ?tiu c? nu pot fugi de soart? ?i nici nu m? pot ascunde de ea. Cel pu?in nu pan? nu termin de f?urit aceste dou? pumnale. Dar pentru asta se pare c? voi mai sta ?nc? mult timp departe de tine.”

  Syana ?ns?-i zambi. ?i, apucandu-l cu ambele palme de obraji, ?l f?cu s-o priveasc?. Apoi, cu dragoste, ?i spuse: ?pentru nemurire se poate, Iohar. Pentru nemurire chiar sunt gata s?-ndur orice, c?ci… chiar ?i dac? ai fost mult timp departe de mine, noi tot am reu?it s? f?urim nemurirea ?mpreun?.”

  Iohar ?ns? nu ?n?elese din prima ce avusese ea ?n vedere. De aceea ?i-o privi ?ncurcat. Dar, cand ea-i lu? ambele maini trudite ?i le puse pe-al ei pantec, ?n?elese totu?i secretul: floarea de piersic prinse rod ?i-n pantecele ei. De aceea ?i-i l?crimar? lui ochii, c?ci al lor mare vis era pe cale s? se ?mplineasc?, iar ei s? devin? p?rin?i.

  ?i, nebun de fericire, Iohar o prinse ?n bra?e ?i-o stranse la piept. Apoi fugi cu ea ?n bra?e afar? din acea fier?rie, alergand cu picioarele descul?e prin acea iarb? m?t?soas? pe care o sim?ise ?i-n vis. ?i… sim?ea atat de pl?cut ?i acele pic?turi de ploaie ce r?maser? pe firul ierbii dup? ploi?a de peste zi. Asta ?ns? nu-l opri. Din contr?: ?l f?cea s? simt? binecuvantarea p?mantului ?nc? ?i mai puternic. De aceea ?i fugeau ambii ferici?i prin iarba ?nc?rcat? cu lacrimi de bucurie.

  Se oprir? ?ntr-un final pe-o paji?te cu ierburi ?nmiresmate, aceea?i paji?te pe care Iohar o v?zuse ?i ?n vis. ?i, a?ezandu-se direct pe iarb?, cei doi privir? soarele apusului. ?E chiar frumos,” murmur? femeia ?i-?i lipi capul de pieptul so?ului care-o strangea ?n acele clipe ?n bra?e.

  ??i ai dreptate,” murmur? ?i Iohar, s?rutandu-i cre?tetul. Dup? care p?strar? ambii ?ndelung t?cerea, bucurandu-se din plin de acea binecuvantare.

  ***

  ?apte luni mai tarziu, Syana d?du na?tere la dou? fete. ?i na?terea gemenelor coincise cu ziua cand Iohar termin? de f?urit acele pumnale gemene numite Icoana Sufletelor. ?i, cand primul strig?t de via?? r?sun? ?n casa lor, p?rin?ii primir? binecuvantarea ?n suflet, iar Hestia ?i Hyora p??ir? ?i ele ?n casa lor ca s?-i felicite.

  De aceea ?i-i spuse Hestia c-o und? de melancolie ?n glas, ?n timp ce privea fa?a adormit? a fetelor: ???i este atat de frumoas? familia, m?i Iohare.”

  ?La fel ?i munca mainilor tale,” spuse Hyora, care privea ?n acele clipe cele dou? pumnale l?sate pe mas?.

  De aceea ?i se apropie Iohar ?n grab? de ea. ?i, ?nchinandu-se ?n fa?a Titanidei, r?spunse totu?i umil: ?sunt cople?it de-a ta bun?tate, Titanid? Hyora. Dar totu?i… simt c-am e?uat, c?ci nu simt magia ?n aceste pumnale.”

  Hyora ?ns? zambi: ?nici n-ai s-o sim?i, Iohare, c?ci magia ?i suflul acestor dou? pumnale se afl? ?n ale tale copile.” Iar cuvintele ei ?i f?cur? pe cei doi p?rin?i s? se priveasc? uimi?i.

  ?A mea sor?, Hyora, are dreptate,” spuse Hestia, apropiindu-se ?i ea de cele dou? pumnale. ?Aceste dou? copile nu-s decat st?panele pumnalelor. De aceea ?i s-au n?scut ?n aceea?i zi ?n care tu ai terminat s? le f?cure?ti, c?ci Soarta ?tie ce face. Dar… aceste pumnale trebuie date copilelor tale doar cand vor ?mplini 17 ani. Abia atunci ?i pumnalele vor prinde via??.”

  ?Dar… de ce anume la 17 ani?” ?ntreb? Iohar confuz.

  ?Pentru c? atunci e varsta m?riti?ului,” ?i r?spunse Hyora. ?C?ci una dintre fetele tale, Iohar, va fi mama Poporului Soarelui Apune. De aceea, cand va veni timpul, mergi spre vest ?i ia cu tine fiica care-l de?ine pe Eftir Daudann,” ?i Hyora lu? ?n man? pumnalul cu dunga ro?ie deasupra. ?Numele ei va fi Kaerlleikans, ?n timp ce a ei sor?, Upprisinn, ?i st?pana pumnalului Luminii - Lifid Ibloma, va fi de fapt ?i cea care va duce mai departe Gloria Neburonului.”

  Auzind aceste cuvinte, Iohar ??i privi so?ia. Apoi ?n doi privir? fetele ?i le ?optir? duios al lor nume. Iar fetele, de parc? ar fi ?n?eles vorba p?rin?ilor, zambir? prin somn.

  Totu?i Iohar deveni atent ?n clipa ?n care Hestia lu? cele dou? pumnale ?n man? ?i se apropie cu ele de vatra ?n care ardea focului. ?i, zambind, Hestia arunc? cele dou? pumnale ?n vatr?, murmurand: ?ceea ce c?le?te focul, s? nu poat? distruge r?ul. De asemenea precum focul ap?r? lumea de spirite rele, precum fl?c?rile ?nc?lzesc ?i lumineaz? o cas?, la fel ?i aceste pumnale s? protejeze ?i s? lumineze ?ntregul P?mant.”

  ?i, terminand de rostit acele cuvinte, Hestia ??i ?mpreun? palmele ?n rug?ciune, la fel ca ceilal?i din cas?. Apoi, ?nchizand cu to?ii ochii, ??i plecar? capetele ?i rugar? cerul s? protejeze lumea de rele. Astfel, avand ochii ?nchi?i, nu v?zur? niciunul magia intrand ?n lamele acelor dou? pumnale: o und? albastr? intrand ?n lama pumnalului Lifid Ibloma, iar una Ro?ie ?n lama pumnalului Eftir Daudann. De asemenea, la ?ncheieturile mainii stangi ale copilelor ap?ru cate o a?? sub?ire - de culoare ro?ie la Kaerlleikans ?i una albastr? la Upprisinn. Dar… ele disp?rur? ?n clipa ?n care fetele deschiser? ochii.

  ***

  ?ndep?rtandu-se de casa tinerilor p?rin?i, Hestia zambi ?n timp ce privea zarea. ?i avea de ce s? zambeasc?, c?ci vedea ?n acele clipe cu adev?rat minunea: pe cer se aflau doi sori. De asta ?i-o ?ntreb? ea pe Hyora: ?oare cum e posibil ca r?s?ritul ?i apusul s? se ?ntalneasc? pe acela?i cer?”

  ?Asta deja e probabil minunea lumii ?i a oamenilor, c?ci ?n lumea oamenilor totul ei posibil, sor? Hestia, c?ci chiar de ei nu-s con?tien?i de asta, oamenii sunt de fapt Magia. Cea la care noi putem doar visa.”

  ?Chiar ?i a?a, mi se pare c-am fost prea crude decizand soarta acestor copile ce abia au v?zut lumina zilei. Mi se pare c? n-ar fi trebuit totu?i s? le desp?r?im.”

  Aceste cuvinte o f?cur? pe Hyora s? se opreasc? locului ?i s?-?i priveasc? sora. Apoi, cu glas blajin, ?i spuse: ??i totu?i nu noi am decis asta ?i tu e?ti con?tient? c? spun adev?rul.”

  ?Da, ?tiu c? ele au ales ce lumin? solar? s? poarte ?n inim? ?i asta de cand au p?r?sit Aeonul. Dar totu?i: cred c? ?mpreun? ar fi avut mai multe ?anse de izband?.”

  ?Poate ?i ai dreptate,” ?i r?spunse Hyora, continuandu-?i drumul. ?Dar doar ele-s ?n stare s?-?i aleag? pan? la urm? drumul pe care s? mearg?. Iar asta-i strans legat de-a lor inim?, c?ci aceste dou? copile, pe lang? puterea pumnalelor, de?in ?i parte din puterea Balan?ei Timpului. Dar nimeni n-ar trebui s? ?tie asta. Cel pu?in pan? cand vor reu?i s? restabileasc? Balan?a. ?n caz contrar: vor fi vanate de to?i ?i nu vor reu?i s? aduc? iar pacea pe p?mant.”

  ?Dar… oare e posibil asta? M? refer e posibil s? st?panim pacea ?i totodat? nemurirea?”

  ?Poate c? ?i da, Hestia. Poate c? ?i vom putea de?ine ?i noi aceast? putere. Dar, dup? cum am spus: timpul le va pune pe toate la locul lor.”